Autor Viorel Gongu
Ieri după amiază mi-a venit pensia. Am privit cele câteva sute de lei şi mi-am amintit…
Eram băiat mare, cu valiza de lemn, la Comisariat şi urma să plec militar. Bunicul, care mă înfiase, m-a adus cu tramvaiul şi, înainte de a fi îmbarcaţi în camioanele cu prelată m-a privit atent şi am avut părerea că i s-au aburit ochelarii.
M-a îmbrăţişat pentru prima dată în viaţă şi în îmbrăţişare i-am simţit mâna cum mi se strecoară în buzunarul de la palton. Şi-a aprins o ţigare şi s-a întors să plece dar înainte de a pleca a întors capul peste umăr şi mi-a spus:
-Măi tată să fii om pe unde mergi, acolo.
A plecat şi eu am băgat mâna în buzunar. Am găsit un pachet de ţigări şi o sută de lei. Erau primii bani pe care mi-i dădea tata. Am scos suta, am despăturit-o şi am privit-o îndelung… Suta de lei, albastră, cu chipul lui Bălcescu pe ea, am perceput-o în valoarea ei, prima dată, când bunica i-a spus bunicului:
-Ioane, nu schimba suta! Vezi că mai e una de 25 şi două de zece, acolo. Ia măruntul şi vezi ce mai cumperi de ei că mai e până la leafă.
Erau vremurile când sufletul meu încă savura zorii, când ascultam pământul şi trenurile. Cunoşteam foarte bine monedele de 5 bani, galbene, de alamă, mari şi frumoase, ceva mai grele decât cele de 3 bani, care erau şi mai rare. Uneori, printre bănuţii de 5 bani, primiţi de la vecini ca răsplată din restul rămas de la cumpărături, căutam monedele care nu aveau steluţă pe stemă, între raze. Ăştia erau bani ieşiţi înainte de 1952. În casă, într-o cutie hexagonală de tablă, în care fuseseră dropsuri Kandia, aveam o mulţime de bănuţi de un ban, la fel de galbeni ca cei de 3 şi 5 bani, bănuţi cu care tata cu unchiul Jean şi cu verii lor jucau poker. Stăteam în spatele lor şi chibiţam, prin fumul albăstrui de „Carpaţi”fără filtru, ascultând în timpul jocului meciuri la difuzor. Moneda de 10 bani mi se părea ciudată şi parcă fără valoare. Era mai mică decât cea de 5 bani, albă şi meschină, cu frunzele ei de stejar care nu-mi spuneau nimic, în schimb moneda de 25 de bani era duplicitară. Ea circula în două variante, ca un Ianus cu două feţe. Una din variante era un „zece bani” viguros, frumos, puternic, pe când cealaltă părea un sportiv fără personalitate, fără zimţi, lucioasă şi ceva mai grea. De pe atunci am înţeles cu adevărat expresia „non idem est sic duo dicunt idem”. Moneda de 50 de bani, cu fierarul care lovea fierul încins pe nicovala aceea mare, îmi promitea, când o aveam, că alături de cei 5 bani de alamă, voi putea avea o îngheţată pe băţ. Ce dileme aveam atunci când strângeam în pumn un „50 de bani”! Să-mi cumpăr două pahare de sifon, să-mi iau un sirop sau să mai strâng până la un leu şi douăzecişicinci de bani şi să merg la „Clubul C.F.R”să văd un film. La club erau filme ruseşti: „Ceapaev”, „Oleko Dundici”, „Pe Donul liniştit”, filme cu Jurnal înaintea filmului. Afişele de la Club anunţau un film extraordinar,„Godzila”. Fotografiile lucioase,alb-negru, mă fascinau cu animalul acela uriaş. Cumpărăturile făcute pentru vecini, toată săptămâna, îmi aduseseră 90 de bani… N-am băut sifon, nu am cumpărat îngheţată pe băţ, dar nu-mi ajungeau pentru film. Am luat o fisă de 25 de bani dintre monedele transpirate şi am vrut să telefonez tatălui meu natural şi să-i spun că aş vrea să merg la film şi să-l rog să îmi dea un leu.”Dar dacă nu are? Dar dacă îmi răspunde nevasta lui şi-mi spune că nu-i acasă?”Nu puteam crede că ar putea să aibă şi să nu-mi dea,
dar…riscam să pierd 25 de bani pe telefon.
Am trecut pe lângă cinematograf, am privit pozele cu Godzila şi număram măruntul din buzunarul pantalonilor scurţi. Cei 90 de bani, oricum i-aş fi aşezat între degete, erau tot patru monede: un „25”,un”50”, un „10”şi un „5”.
Pasarela peste calea ferată, de la Club, îmi deschidea lumea. Eram copil şi nepot de „C.F.R”-ist. Trenurile erau fascinante, cu zgomotul roţilor la macaze, cu fumul amestecat cu aburi calzi, cu uriaşele locomotive „Pacific”, aproape identice cu cea făcută de Stivenson, ce-şi arătau alămurile strălucitoare şi bielele uriaşe.
Era zi de leafă la Halta Griviţa. Ca-n fiecare zi de leafă, nevestele erau la poartă să apuce banii, înainte de a se risipi la cârciumă iar ologul, cerşetorul cu barbă albă şi păr slinos, se aşezase pe prima platformă de le scările ce urcau pe pasarelă. Cerşetorul avea lângă el, lângă cioatele acoperite decent, o şapcă plină cu mărunţiş peste care trona o hârtie galbenă de un leu. Am privit lung la „comoara”din şapcă, de unde puteam lua măcar 50 de bani şi apoi să fug. Ologul nu mă putea prinde iar pe pod nu era nimeni. „Cum să fur de la un olog? Cum se poate să furi??? Cum să iei ce nu este al tău?”
Trenurile plecau spre locuri necunoscute trase de locomotivele ce chiuau de bucuria călătoriei.
S-a făcut târziu. Era noapte şi coboram agale, spre casă, privindu-mi tenişii chinezeşti, cu talpă verde, rupţi la vârfuri, cum numărau treptele. Ologul era tot acolo şi nu m-a văzut aşa că…s-a ridicat în picioare şi a plecat spre Calea Griviţei. Ca o umbră, l-am urmat până la bufetul din piaţă. Ologul a intrat în cârciumă şi a pus pe masă o grămadă de monede şi de hârtii de 3 lei şi de 1 leu. Priveam pe geam şi am văzut şeful de cârciumă cum i-a adus friptură cu cartofi prăjiţi şi o sticlă cu vin. Banii s-au scurs la grămadă într-un coş pentru pâine şi după câteva minute ospătarul i-a adus banii schimbaţi şi nota de plată. Cerşetorul i-a întins o hârtie de 25 de lei şi i-a spus să păstreze restul, iar celelalte câteva sute le-a băgat în buzunar.
Am intrat în cârciumă, cu inima bătându-mi să-mi spargă pieptul, m-am oprit la masă şi i-am spus:
-Nene, te rog să-mi dai şi mie 35 de bani să merg mâine la film la „Godzila”.
Cerşetorul mă văzuse de când mă urcasem pe pod.
-De-atunci te uiţi la trenuri, nu-i aşa?
-Da, nene, îmi plac trenurile şi filmele.
Cerşetorul a netezit o hârtie de o sută de lei şi mi-a întins-o. Îl priveam mirat, speriat, neâncrezător.
-Hai, ia banii şi du-te mâine la film!
Am luat banii, i-am strâns în pumn şi am alergat acasă.
Era târziu. Bunicul, tatăl meu adoptiv, m-a luat la rost, întrebându-mă pe unde am hoinărit.
Am scos mâinile din buzunare şi am lăsat hârtia aceea albastră ghemuită într-un colţ. M-a controlat în buzunare, a găsit banii şi mi i-a luat
M-a bătut cu cureaua să spun de unde am furat banii dar nu m-a crezut când i-am spus că mi i-a dat ologul de la pasarelă.
Am adormit plângând cu speranţa că cerşetorul îmi va da încă 35 de bani să merg la Godzila.
-Îmbarca-rea!
Am luat valiza de lemn, cu toată averea mea păzită de un lacăt mare şi galben, am urcat-o în camion şi camionul a plecat. La primul semafor l-am privit pe tata care mă privea de la colţ, cu ochelarii în mână, ştergându-i cu batista…
Revista Bucovina 